Gând despre

Teoria o știm cu toții, dar n-o punem în practică. Nici măcar în dragoste.

Dumnezeița

  Și-a pus masca aia de dumnezeiță, și-a îmbrăcat geaca de piele, și-a încălțat ghetele murdare de mine, și a pornit prin lume să mai calce câte-un suflet. Să mai sfărâme câte-un  vis.

  N-auzea un scrâșnet din dinți, un vaiet de durere. N-auzea nimic. Purta mereu căștile alea-n timpane. Le scotea-n vârful degetelor doar când i se spunea ce vroia s-audă.

 Trebuia să-i spui totul ca la carte. Să-i cunoști plăcerile, să știi ce-avea s-o atingă. Doar că după câteva vorbe șuierate, nemestecate, mă fâstâceam ca un copil. Îmi pierdeam șirul gândurilor. 

 Se pierdea-n șirul gândurilor, se pierdea-ntre  vorbe, se lăsa pierdută. De cate ori i-am întins mâna s-o rețin, de-atâtea ori a ezitat vizibil. Și-a îndesat mâinile-n buzunarele alea călduroase, mult prea confortabile, și dus-a fost.

 Își mai făcea apariția din când în când. O zăream în troleu, pe stradă, în parc și-n colț de suflet. Deseori mă întrebam ce are-n căști, ce fel de vești? Mai are măști?

 Când am cunoscut-o avea masca aia de dumnezeiță cuminte. Citea mult, petrecea puțin, spunea nevrute, își auzea vrute. Când te privea printre ramele ochelarilor, cu ochii căprui spre mai verzui, parcă-ți era tot mai greu să-i recunoști că ''nu-i corect''. Era și mai înaltă, te privea de sus. Nu purta tocuri. 

 Ani la rândul mi s-a părut c-am întalnit-o iar în cine știe ce chipuri, zâmbete, sau gesturi.

 Am reîntâlnit-o cu o mască de dumnezeiță perfectă. Știa să mintă perfect. Ce m-a speriat foarte tare a fost faptul că deși era mult mai înaltă... purta tocuri. Nu se mulțumea cu priveliștea ce-o avea asupra tuturor. Când urca pe tocuri, plebea îi oferea pe tavă gândurile ca omagii. Mi-a rămas palma stângă găurită de tocul ei, cui. Din când în când mai trag cu ochiul să văd durere și timp pierdut.

 Am recunoscut-o cu masca ei de dumnezeiță tare rebelă. Roșcata te-mbăta cu vorbe și priviri. Așa-i spuneai ce trebuia s-audă. Nu era nici mai înaltă, iar cum nu-i plăcea să te privească de sus, nu purta nici tocuri. Tot ce mi-a lăsat a fost o mahmureală crâncenă.

 De la o vreme m-am săturat să privesc măști. N-am să mai întorc capul nici dac-am să-i simt parfumul, nici dac-am să-i zăresc colțul eșarfei, nici dac-am să-i simt respirația în ceafă. Am să mă prefac atee.