Din când în când

M-am ridicat dintre

Ochi ce mă priveau batjocoritor,

Brațe ce mă împingeau înapoi,

Buze ce-mi vorbeau sfidător,

Pași ce-mi călcau din doi în doi

Prin suflet și prin gânduri,

De mi-a rămas inima pe drumuri.

Mi-am uitat momentele

Mi-am uitat momentele din mine

Când eram în pat cu tine,

Când eram în gând cu tine,

Când eram în veac cu tine.

Mi-am uitat frânturile din mine

Când mergeam pe drum cu tine,

Când vorbeam nimicuri cu tine,

Când cântam orice cu tine.

Mi-am uitat clipite din mine

Când te sărutam în întuneric pe tine,

Când te strângeam în brațe s-adormi cu mine,

Când te țineam de mână doar să fie bine.

Mi-am pierdut bucăți din mine-n locurile astea

Iar acum le caut să le îndes la loc sub coaste.

Două femei orgolioase

Dacă Dumnezeu e femeie?

Dacă Dumnezeu e o femeie roșcată,

Mică de înălțime,

Pe umeri cu o geacă de piele,

Ce poartă bocanci, nu tocuri.

Ce râde de soarta personajelor sale

Din cărți, din seriale,

Inventate pe șervețele într-o dimineață,

Pe când sorbea dintr-o ceașcă de cafea.

Dacă Dumnezeu e o femeie simpatică 

Ce ascultă rock în căști, iar asta o liniștește?

Dacă Diavolul e și el o femeie?

Diavolul, o femeie blondă, înaltă,

Ce calcă-n tocuri fiecare noapte,

Lăsând în vânt parfumuri scumpe,

Ce poartă blănuri scumpe, fuste scurte.

Privește prin rama ochelarilor oamenii. 

Îi analizează, le zâmbește din când în când

Bărbaților cărora le oferă speranțe inutile,

Și nu-i ajută s-o iubească.

Le zâmbește și pleacă mai departe

Cu privirile agățate-n tocurile sale.

Dacă ăștia doi nu se înțeleg 

Tocmai pentru că sunt două femei

Orgolioase?

U R

You are a glorious mindfuck thing.

Gara neînțelesului

M-am aflat într-un tren. Așa m-am visat.

M-am visat într-un tren care șchiopăta.

Șchiopăta și se văita, își ținea geamurile-nchise

De nu le puteam deschide. Trăgeam cu toată puterea,

Cu vârfurile degetelor, de-au rămas învinețite și roase,

Trăgeam cu putere pentru o gură de aer proaspătă.

Îmi făceau în contră și-și ținea obloanele închise, 

Înțepenite de vreme, de timp. Doar nici un trecător

Nu încercase să le deschidă, și nici trenul nu se aștepta la asta.

Spun asta de parcă trenul avea suflet. 

Avea suflet, doar scotea fum negru de furie.

De furie că-ncercam să-i aflu destinația.

Nu era scrisă nicăieri, pe nici o plăcuță, în nici un tabel.

Iar controlorul era mut. Avea buzele cusute

Și ochii fixați doar spre mâinile mele.

L-am întrebat încotro, și-mi părea că nici nu m-aude.

M-am uitat la biletul din mâinile mele. Alb. Doar alb.

M-am găsit singură-n compartiment,

Doar o pisică neagră mă mai vizita din oră-n oră.

Afară era pustiu. Mă aflam ba-ntr-o pădure de stejari,

Ba-n mijlocul pustiului, ba în valurile mării,

Iar apa îmi acoperea vârful picioarelor.

După ore de așteptat am intrat în panică.

Fără aer, fără vorbă-n jurul meu, mi-am strâns pumnii.

Am lovit în geamul compartimentului. 

Am lovit într-una ca o nebună, până s-a crăpat.

Am lovit și nu s-a auzit nimic. Nu-mi mai auzeam nici glasul.

Când crăpătura s-a mărit, cineva m-a apucat de umeri

Și m-a lovit în creștetul capului.

M-am trezit pe-un peron murdar, cu un câine lângă mine.

În încercarea de a mă ridica de la pământ am privit cerul.

Era acoperit de gânduri. Mi-am privit brațele, 

Erau tatuate de vorbe nespuse ție. 

Mi-am dat seama c-am fost lăsată-n gara din mine,

La periferia sentimentelor mele.

Am luat câinele în brațe și am plecat spre neînțeles.

Ce mi-aș spune dac-aș fi tu

Că-mi placi, și nu știu cum s-o spun,

Ce să fac, de ce să fac, cum să fac.

Că-mi placi când mă ți-n brațe,

Că-mi placi când îmi iei mâna între palme,

Că-mi placi când îmi ești geloasă.

îmi placi când te-mpiedici de tocul ușii a doua oară,

Când încerci să faci o glumă și nu-ți reușește,

Când te-nroșești și nu știi să-mi mai vorbești,

Când după două pahare-ncepi să-mi spui vrute și nevrute.

Îmi placi când îmi împrumuți căciula sau paltonul,

Când lași bilețele dimineața înainte să pleci,

Cum mă ți-n brațe strâns pân-adormim.

Când îmi săruți fruntea de nu ai acces la buze,

Îmi place-n căldura brațelor tale,

De grija din privirile tale.

Joaca de-a Dumnezeu

Ce faci? te joci de-a Dumnezeu?

Mă iei, mă pui în buzunar, mă păstrezi,

Mă scoți la lumină, mă mototolești,

Mă arunci, mă calci în picioare și pleci?

Lași să plouă, lași să ningă, lași să-nghețe,

Să mă bată vântul, să mă ia pe sus,

Să mă-ntoarcă peste cap, până-s o zdreanță.

Lași să mă lovesc de crengile copacilor,

Lași să mă pierd în ceață, să mă-nec în mare,

Și-apoi mă pescuiești, mă duci la caldură să mă-ncălzesc,

M-arunci pe masă să mă citești iar

Până te saturi, și-apoi mă strângi în pumni încă o dată?

Nu te mai juca. Îndeasă-ți pumnii în buzunare,

îndreaptă-ți privirea-n față și du-te la plimbare.

Lasă-ti jucăriile deoparte și cumpără-ți o viață fericită.

Dac-așa se spune

 Cică "dac-un poet se-ndrăgostește de tine, n-ai să mori niciodată". Atunci să-mi spui și mie cât ține un infinit. 

Cum?

Cum naiba să-i explic fiecărui atom din mine

Să fugă de fiecare atom din tine?

Continui să-i înjur, să îi blestem,

Și uite că nu vrea nici măcar unul să mă asculte,

Nici măcar unul să te uite, nici măcar unul să se-nfructe 

Din alte trupuri, decât dacă-s alte trupuri de "tu".

Cum naiba să-i explic fiecărui ochi în parte

Să fugă de fiecare ochi al tău?

Continui să-i închid, dar se deschid

După vreo secundă de închis strâns.

Eu le strig să nu se uite, lor le e frică să te uite,

Și-mi vine parcă să-i apuc și să-i arunc din orbite.

Cum naiba să-i explic fiecărei mâini în parte

Să fugă de fiecare mână a ta?

Continui să le urlu, să le lovesc de pereți

De fiecare dată când le-au căutat pe a tale.

Vreau să le rup de trunchi și să le-ngrop sub mare

C-atunci când te țin aproape zâmbesc și ele printre degete.

Cum să-i explic oare fiecărui pas în parte

Să fugă de fiecare pas al tău?

Că se-mpiedică de fiecare dată când încearcă

S-alerge de pașii tăi, să fugă din urma ta.

I-aș smulge și i-aș arunca departe de urma și umbra ta,

Dar faci cumva și-mi tot calci pe vârfuri, iar durerea asta-mi place.

Scrisoare mințită

Draga mea care nu-mi ești dragă,

Mi-ai fost dragă până ieri, azi nu-mi mai ești.

De ce, n-aș ști să-ți spun, n-aș vrea să-ți spun, n-ar trebui să-ți spun.

S-aștept s-apară iar doi ochi noi, mă tot întreb, 

Sau îmi las ochii-n pământ și-i mai ridic doar spre stele și spre nori. 

Și las să plouă sau să ningă, de parcă mi-ar mai păsa. 

Să fie frig, să fie cald, că mi-ar fi tot una.

Dac-o să mai dorm în patul tău sau nu, ce ar mai conta,

Dacă mă mai vrei, sau ba, nu că m-ar interesa.

Păcat de ce am simțit, că n-am murit, c-am amuțit.

Păcat de nopți pierdute cu tine, de nevrute,

Păcat de versuri scrise în cărți, pe șervețele,

Ori de sărutări matinale lăsate pe bilețele.

Draga mea care nu-mi ești dragă,

Dacă ți-aș spune acum că te-am mințit,

Ce-am spus mai sus nu-i nici un adevăr,

Lejer se poate pierde-n infinit,

Că nu-mi ești dragă? Ba-mi ești dragă-ntradevăr.

Ce ți-aș spune dacă aș ști să-ți vorbesc

Îmi placi și-n același timp nu te mai suport.

Îmi placi așa cum ești, 

Cu râs, privire, dume și accent,

Cu obiceiuri, vorbe, sau cum dormi,

Cum mi te potrivești în brațe sau în suflet,

Ori cum încingi buzele cu un sărut,

Și gândurile cu o privire. 

Cum mă-ngrijești când nu mai știu de mine,

Cum îmi vorbești când nu mai știi de tine.

Nu te suport deloc în alte brațe,

Cum râzi, privești, cum îi vorbești,

Cum ești în stare să săruți și-apoi să mă privești,

Cum nu-s în stare să mai stau apoi în preajmă,

Cum nu mai pot să mă gândesc

Decât la tine, chiar orice de-aș face,

Fie să scriu, fie să stau or să citesc.

Nu știu de-mi plac, dar nu mă mai suport

Cum stau așa fără să fac nimic,

Nu-ți spun nici un cuvânt, doar stau, tac și-nghit. 

Pedeapsă

Te-aș pune la colț, așa jucăuș, să vezi cum e să fii pedepsită

În așa fel încât să nu poți întoarce  ochii-n stânga, ochii-n dreapta.

C-așa m-ai pedepsit, să nu te pot privi.

Știai că de te privesc o să ai o privire-n plus pe tine

Pe care ori n-o mai poți purta, ori n-o mai vrei acolo.

Nu știu ce s-a-ntâmplat de ne-am supărat așa, ca doi copii,

De ce când văd că nu-mi vorbești, mă supăr și-mi arunc mâinile-n sân,

Iar când te văd în alte brațe-mi vine să alerg la mama, să mă plâng.

Ce te-aș mai pedepsi, așa jucăuș, să vezi cum e să te-mbufnezi

Din orice neplăcere cauzată, din orice gesturi defecte.

Ți-aș ține inima-n casă o săptămână-ntreagă, ca pedeapsă,

S-aud după trei zile cum mă rogi să ți-o las la joacă.

Și nu i-aș da voie, să fie pedeapsa parcă mai cruntă,

Să văd cum te uiți urât la mine și-ncepi să-mi urli.

C-așa mi-ai pedepsit inima, să nu se mai joace cu inima ta,

Mi-ai închis-o-ntre patru pereți de carne și ai trimis-o la somn.

Somn amar, somn de amiază, nedorit, obligat.

Dar ce te-aș mai pedepsi, așa jucăuș, copilărește, naiv,

Doar pentru că-mi calci nervii-n vârful picioarelor,

Îi fărmițezi între vârfurile degetelor și-i amesteci cu nebunie,

Ca mai apoi să faci din ei ba castel de sentimente, și-l ridici așa, măreț,

Ba deșert cu piramide, în vârf cu zâmbete, îmbrățișări și sărutări.

Iar la final, așa ca un copil, pe când te-ai săturat de jocul ăsta,

Lovești castelul, îl dărâmi, iar în deșert lași ploaia să intre, de-l inundă,

De-mi inundă răbdarea, gândurile, judecata și voința.

Din a ta

Și lumea mi-i strivită de privirea ta,

Și inima lovită de drăcia ta.

Privirea mi-i orbită de prostia ta,

Iar fruntea mi-i zdrobită de nebunia ta,

Și gândurile lovite de minciuna ta.

Hainele-s pătate de culoarea ta,

Mi-s buzele secate de gustul tău,

Iar vorbele-s tăcute din cauza ta.

Și mâinile-s singuratice din lipsa ta,

Și brațele mai goale din tăcerea ta.

Iar poeziile nu mi-s mai poezii din povestea ta.

Serile nu mi-s mai liniștite din lipsa ta,

Cum ce să-ți spun nu știu, din uitarea ta.

Pașii-s mai împleticiți din nepăsarea ta,

Și lipsa ta-i mai grea din naivitatea mea,

Iar eu nu mai sunt eu din iubirea ta.

În timp

În încercarea de-a nu te priviri deloc a mai trecut un timp.

În încercarea de-a-mi lua ochii de pe tine am mai murit un timp.

În încercarea de-a pleca și de a te lăsa în urmă m-am pierdut în timp.

În încercarea de-a nu mă mai gândi la tine m-am  încurcat în timp.

Și timpul s-a pierdut în timp, și timpul acela-n alt timp,

Și a cunoscut alți timpi, s-a împerecheat cu alți timpi.

Și timpii s-au despărțit, s-au mutat în alte timpuri,

Și-n timp timpul a trecut.

Toate astea s-au întâmplat înăuntrul meu 

În încercarea de a-ți vorbi mai apoi, de a te privi, 

În încercarea de a te prinde de mână și a te-ntoarce-n brațele mele,

Când în urechi n-aud decât vuietul timpului ce-mi șoptește că-mi placi.

Comandă

- Vin la pahar?

- Vin și la pahar. Vin și la pachet, vin cum vrei, când vrei.

- Roșu, alb?

- Roșcat.

- Sec? Demi-sec?

- Mie-mi pare că ești dulce.

- Costă...

- Câte sărutări îți datorez?

La-ntoarcere

Frig afară, cald în mine, mă grăbeam spre tine.

Ne-am văzut dar parcă ne jucam de-a v-ați ascunselea

Cu vorbele, cu privirile, cu gândurile, cu simțirile.

Or cu vești abia aflate înmuiate cu gândurile

În diferite sticle de morfină pentru suflet.

Cu timpul irosit s-au dus și gânduri deja-n ceață,

Te mai căutam cu privirea și-mi părea că te găseam

Ba-ntr-un colț de bar, ba lângă mine, or mai degrabă-n mine.

Ba-mi vorbeai, ba nu-mi vorbeai,

Ba-mi plăceai, ba îmi... plăceai.

Cu morfină-n sistem, cu gânduri neclare,

Cu vorbe-ntortocheate și priviri împerecheate,

Cu aproape-sărutări, cu îmbrățișat uitat în brațe,

Ne-am spus tot ce păstram în privirile ascunse,

În unghiile roase, sau în locul stâng din sus de coaste.

Mi-ai adormit în brațe, ți-am plâns pe umeri,

De mi-am udat haina ce te-nvăluia și te ferea de frig.

Și-așa pierd tot și nu știu cum să lupt,

Cu o durere-n piept, cu pumni vineți și vorbe reținute

Plec din tine și mă-ntorc în mine, să-mi pierd timpul de una singura.

Frig afară, frig în mine, mă-ntorceam în mine.

Leapșa

Ne-alergăm așa de ceva vreme,

În cerc, neuniform, un infinit

De timp din noi, un infinit de timp păstrat.

Timp păstrat în cutii toracice, ciuruite, neîmblânzite.

Și dacă ne pierdem în cautarea asta

Jucând leapșa cu sentimentele,

Ce-ai zice de ne-am întâlni între timp între timpuri?

Între timpul meu și timpul tău.

Mai de neînțeles, mai dur sau mai jucăuș, al tău,

Mai rănit, stropit cu ură și mărunțit, al meu.

Mărunțit pentru al petrece cu diferiți,

Dar nebăgat în seamă și sfâșiat de dinți.

Ia zi-mi, de ne-alergăm așa, de cumva mă-mpiedic,

M-ajungi din urmă? Sau te oprești să-ți tragi sufletul?

Iar de-l tragi, poate-l tragi și pe al meu.

Dintr-o-nghițitură să-l iei cu tot cu gânduri, remușcări,

Răni, cicatrici, amintiri, și tot timpul din el,

Să fiu cumva cu tine, în tine, să mă ai, și să... te am?

Opt treișdoi

Opt treișdoi, o seară-n doi parcă numai pentru noi.

Seară de iarnă ce trebuia să fie-n primăvară,

Or seară de aproape-primavară ce se vrea-n iarnă

Cum mă vreau în tine, cum nu mă mai vreau în mine.

Opt treișdoi, se-aude-un tic tac, tic tac,

Te vreau, te am, îmi pleci, eu tac.

Opt treișdoi. Decât eu tac, cu ochi închiși, urechi ciulite

De-ascult secundarul și mă înfior, că timpul trece,

Că marea-i rece, că nu mai merge, că vrea să plece.

E opt treișdoi și ți-aș vorbi de nu m-ar durea

Dar ma strânge și mă sugrumă pendula.

Se scurge timpu-n mine, jumătatea de minut rămasă,

Și-ncerc să te strig. Nu mai pot, rămân fără aer,

Doar cu timpu-n mine. Și mă forțez de-ncep să tremur

Până se-aude un pocnit melodios. Câțiva stropi roșcați 

Îmi stropesc interiorul, pătează timpul.

Încerc să te strig iar. Liniște, doar un vuiet de timp trecut

Și-un vibrat de coarde vocale pleznite între pereți neuniformi de carne,

Îmbibate-n timp irosit. S-a facut opt treiștrei. 

Tu ai plecat, ți-aud încă pașii, tu nu mai vrei.

Nu mi-ai spus nici tu, nimic, și timpul irosit se irosește încă,

Tu te-ai întors de ai plecat, eu ți-am rămas în urmă.

Încerc să-mi amintesc de mi-ai lăsat ceva, de mi-ai furat ceva.

Îmi scotocesc prin buzunare, prin minte, prin coridoare

Și nu-mi lipseste nimic până mă scotocesc în interioare

Unde printre timp nemăsurat, timp vechi, timp irosit,

Nu-mi mai bubuie nimic, ritmic, inima pe post de secundar.

Mi-ai luat secundarul și un sărut pe creștet 

Ce ți l-am dat la opt treișunu când încă îmi erai în brațe.

Acum tac și-nghit. În gol, în vorbe nespuse, în timp pierdut,

Și-aud pași în ritm c-un secundar din ceas de buzunar interior. 

Din interior

Îmi ești în interior

Și te zbați să ieși afară.

Ești închisă-n piele,

Între oase, mușchi și vene.

Bați într-una tot mai grabnic,

Mă sufoci, mă strângi de gânduri.

Spargi și zgârii tot ce-apuci,

De mă doare înăuntrul,

De-mi vine să-mi despic pieptul cu unghiile,

Să te scot și să te-arunc,

Să te-ngrop și să te mărunțesc.

Să nu simt cum te zgudui

Când vezi iar doi ochi roșcați.

Nu vrei să-mi pleci de bunăvoie?

Mi-e dor

Mi-e dor de propria-mi copilărie.

Mi-e dor de bunici, de strângeri în brațe,

Sărutări pe creștet și strângeri de mână.

Mi-e dor de zilele călduroase,

De pantaloni murdari și-un tricou agățat.

Mi-e dor de julituri în coate și-n genunchi,

De v-ați ascunselea cu supărarea,

De-o mamă grijulie, de-un tată grijuliu.

Mi-e dor de scăunelul meu de lemn,

De bicicleta ce s-a rupt, de alergat pe-afară.

Mi-e dor de mici bătăi și lacrimi,

Vorbe aruncate și lecții de karate.

Mi-e dor de ochii bunicii,

De plimbările și-alergatul prin păduri,

De emoții și surprize, cărți necitite, cireșe nemâncate.

Efectul "tu"

 Când te privesc parcă mă strânge cravata.

 Am un nod în gât, palmele-mi transpiră.

 Încep să tremur, să mă bâlbâi când vreau să-ți spun ce simt,

 Dar prind curaj dup-un sărut, dup-o strângere de mână sau dup-un zâmbet.

 Privirea mi se scurge peste tot, spre tine,

 Gândurile se scurg și ele, și fug de nu le mai pot prinde.

 Te simt în brațe, inima-mi sare prin piept de-mi lasă așa o gaură mare, și se face frig înăuntrul meu.

 N-aud nimic în jurul meu când îmi zâmbești, 

 Iar când îmi vorbești nu mă pot concentra la ce-mi spui, decât la privirea ta.

 Când îți aud râsul mă simt plină, cu o inimă mare, gata să explodeze.

 Când ești în preajmă nu te vreau decât pe tine, tot mai aproape și mai aproape,

 Când nu ești în preajmă nu te am decât pe tine-n gând, tot mai mult și mai mult.

 Când te las în urmă parcă las ceva din mine,

 Mi se zguduie pereții și urlu-n mine.

 Când nu-mi vorbești și nu te știu aproape parcă mă strânge cravata iar, mai grabnic și mai tare.

Din vis

Afară-i înghețat.

Am ieșit în picioarele goale, visând.

Mă uit în jur și nu recunosc locul.

Era vară parcă, dar m-am înșelat.

Nici măcar primăvară,

Nici măcar un colț de soare,

Nici măcar un om în juru-mi,

Nici măcar un zâmbet.

Mă uit în jur și văd alb, mă uit în jos și văd alb.

Îmi văd picioarele goale pe gheață, vârfurile-n zăpadă.

Îmi văd mâinile înghețate și pumnii strânși.

Încerc să fac un pas și nu reușesc.

Te caut cu privirea și te găsesc sub gheață.

Stai cu fața-n sus și lovești cu pumnii stratul gros, înghețat.

Îmi spui ceva și nu te-aud, vântul bate prea tare.

Parcă-mi urli.

Încerc să fac un pas și nu pot,

Încerc să-mi mișc mâinile și nu reușesc.

Vreau să vorbesc, dar limba mi-e-nghețată.

Te vâd cum lovești cu pumnii-n stratul de gheață

Și vreau să te ajut cumva.

Mă uit neputincioasă la tine și nu știu ce să fac.

După un timp de lovit și mușcat din gheață

Parcă-ncepi să plângi.

Îmi plângi.

Îmi plângi, iar ceva se zguduie-n mine.

Reușesc să mă trântesc în genunchi și să-ti urlu numele.

Te-aud cum îmi urli numele sau mi se pare?

Cu o putere supraomenească lovesc gheața de sub mine,

Mâinile mi-s zgâriate și pătez zăpada cu roșcat.

Mă speriu gândindu-mă să nu fie roșcatul tău

Și-mi pun mâinile-n cap.

Îmi pun palmele la urechi și-mi strâng privirile.

Nu vreau să te mai aud cum îmi urli umele de sub gheață.

Încep să lovesc iar cu pumnii și tâmplele.

Zăpada bocnă se crapă-ncet, se fisurează.

Îmi trec pumnul prin ea și-ți întind mâna.

Te apuci de ea.

Te trag la suprafață, cu ultimele puteri, și-ți iau fața-n mâini,

Îți sărut fruntea-nghețată și-ți privesc ochii roșcat aprins.

Zâmbesc și-mi mușc buzele deja învinețite de frig,

Te strâng la piept și-ncep să plâng.

Ne udă lacrimile și zăpada.

Nu știu de ce sau cum, dar știu c-adorm.

Adorm acolo-n răcoarea aia infernală.

Nu știu când, nu știu nici unde, dar 

Mă trezesc.

Marea Neagră de Cafea

Te-am chemat la mare,

Unde n-am mai fost de mic copil,

Unde n-am mai pășit de când 

Nu de mult am învățat să merg.

Hai la marea mea,

O mare mare de cafea,

Din care să bem, să gustăm, să sorbim,

În care să intrăm alergând,

Conștienți, spre pieire.

Pieire de gânduri și griji,

Pieirea amintirilor vagi.

Hai să ne jucăm și să-notăm 

În marea asta de cafea,

Marea Neagră de Cafea.

Să ne târâm apoi epuizați,

Pe coate, cu urechile-nfundate de vise,

La țărm. Un țărm de zaț,

Țărm negru, sfărâmicios,

Din care să ridicăm castel.

Regat din boabe de cafea,

În care regele suferă de insomnie,

În care regina cutreieră nopțile-n picioarele goale

Pe țărmul fin, prin marea neagră, 

În care ostașii luptă contra Somnului

Cu boabe de cafea pe post de ghiulele.

Eu să te salvez și să fugim,

Cu insomnia-n buzunare,

Cu ochii roșii și buzele crăpate,

Călare pe vise nevrute,

Și cofeină-n sistem.

Hotel de trei stele 

Hotel de 3 stele căzătoare-n brațele mele.

Una s-a stins de ani de zile,

Una s-a stins de luni de zile,

Una încă arde molcom.

Una s-a facut scrum 

Când am strâns-o mai tare-n brațe,

Una s-a făcut scrum 

Când am strâns-o prea tare-n pumni,

Iar pe-asta mi-e frică s-o ating măcar.

Dar tac și-o privesc, 

Aștept să văd cum îmi strălucește.

Pășesc în diferitele camere,

În diferitele holuri,

O pândesc, și-astept.

Aștept să văd în care așternuturi

Îmi va cădea iar în brațe,

În care așternuturi o voi reaprinde,

În care așternuturi mă va aprinde.

Dar azi e ciudat tare.

Azi îmi e frică s-o ating, 

Să nu cumva să mă ard,

Să nu cumva să se stingă.

Și-mi șoptesc de se-aude ecoul:

"Să nu cumva s-o pierzi!"

Iar în colțul ochiului îmi rămane sclipirea ei.

Sevraj emoțional

De două zile-s parcă-n sevraj

Emoțional.

Nu mă pot gândi decât la tine,

Nu mă pot plimba decât cu tine-n gând,

Beau un ceai, parcă te beau pe tine,

Citesc o carte, te citesc pe tine.

Privesc oamenii pe stradă, nu te văd decât pe tine.

Ce ți-am făcut?

Cu ce am greșit?

Asta-mi e pedeapsă?

Tu îmi ești pedeapsă.

Clipesc, te văd pe tine.

Îmi placi și nu mă pot ascunde de tine,

Îmi placi și nu mă pot abține de la tine.

Ești un drog.

Poți să-mi pleci odată din gânduri?

Dar de-aș găsi un antidot 

L-aș scăpa din mâini să se facă praf.

Ascuns

Te-ascund la mijloc de carte,

Pe pagina dreaptă, între rânduri

Unde ți-am pus semn de carte

Roșcat pătat de doi ochi căprui.

Te-ascund în minte

Între acorduri gramaticale,

Teoreme, definiții și cuvinte,

Fără înțeles, îmbibate de tine.

Te-ascund între palme

Unde mai trag cu ochiul 

Din când în când, jucăuș, 

Ca un copil.

Te-ascund în cameră, într-un sertar,

Într-un plic sigilat,

Presat cu grijă sub alte hârțoage

Pătate de cafea.

Te-ascund după perdea

Și nu ți se văd decât tălpile.

Mai trag perdeaua din când în când 

Să-ți fur câte-un sărut.

Short convo 

- Well, take a fucking step back and stay out of my private life, please.

- Well, take a fucking step back and stay out of my mind, please.

Despre voi

Te-am visat sărutându-mă;

M-am visat în brațele mamei mele;

M-am visat la mare, mică;

M-am visat acasă, în patul meu, liniștită;

M-am visat pe-un munte;

M-am visat privind răsăritul;

M-am visat privind apusul;

Te-am visat în brațele mele;

Am visat-o uitată;

M-am visat singură, la volan;

M-am visat cu o mană pe volan, cu alta-n poala ta;

Ne-am visat la un concert;

Ne-am visat râzând de amintiri din copilărie;

M-am visat în fața bradului împodobit;

I-am visat împreună la o cafea;

V-am visat cu mine, cu noi;

Ne-am visat cu lacrimi în ochi;

M-am visat la bunici;

M-am visat la țară, în casa veche;

I-am visat ținându-mă de mâini;

Am visat-o învățându-mă să merg;

L-am visat cumpărându-mi o jucărie;

M-am visat cu abecedarul pe genunchi;

M-am visat într-o mare de oameni;

Ne-am visat cântand;

Ne-am visat protestând;

Ne-am visat sărutându-ne;

Te-am visat cântându-mi;

Ne-am visat dansând;

M-am visat în brațe cu-n roman;

M-am visat citind la lumina telefonului;

M-am visat scriind prima poezie;

M-am visat conducându-l pe ultimul drum;

M-am visat conducând-o pe ultimul drum;

L-am visat mic, în brațele mele;

M-am visat învățându-l să înoate;

M-am visat căzând pe pârtie;

M-am visat plângând în hohote;

M-am visat îndrăgostită;

M-am visat între necunoscuți;

Am visat-o zâmbindu-mi;

M-am visat călătorind;

M-am visat mândră de mine;

I-am visat mândri de mine;