Insectar

M-am pierdut în strigătele lor,

În strigătele fluturilor din stomacul tău.

Ei mă cheamă la tine,

Mă trag spre tine și mă răpesc.

Mă-nchid în tine și mă hrănesc cu iubire.

Vreau să-i iau grijuliu între palme,

Să le sărut aripile,

Să-mi rămână pe buze praf de vise;

Praf din visele tale.

Vreau să-i închid apoi într-un insectar,

La adăpost; Să-i îngrijesc,

Să-i plimb prin lume, 

Să-ți împlinesc visele de pe buzele mele

Și să le promit în fiecare seară

Că-n zori o vom lua de la capăt

Și-ți vom căuta fericirea.

Ce să faci când ne-ntâlnim

Știi ce să faci când ne-ntâlnim?

Să-mi sari în brațe.

Să-mi sari prin haine,

Să-mi sari prin amintiri și minte,

Să-mi sari prin suflet, să se piardă-n lume.

Știi ce să faci când ne-ntâlnim?

Să-mi săruți buzele,

Să-mi săruți lipsa ta,

Să-mi săruți cicatrici și răni deschise,

Să-mi săruți nopți fără tine, tu-n gând cu mine.

Știi ce să faci când ne-ntâlnim?

Să-mi iei între palme obrajii,

Să-mi iei între palme grijile,

Să-mi iei între palme sărutările și privirile,

Să-mi iei între palmele lumea toată, mică, ne-ngrijită.

Te-aș

Te-aș săruta, de nu mi-ai fi departe;

Te-aș săruta să-mi iau sărutul înapoi;

Te-aș săruta să-mi fie și mai dor de tine.

Te-aș săruta până ni s-ar coase buzele;

Te-aș săruta de uiți de mine,

Te-aș săruta să nu uiți de mine.

Te-aș săruta să-ți fiu mai dragă;

Te-aș săruta-n ploaie ori în soare;

Te-aș săruta pe orice continent,

Te-aș săruta în orice anotimp,

Te-aș săruta cu orice sărut.

Te-aș săruta din alte trupuri, cu alte buze;

Te-aș săruta doar ca să te mai sărut o dată și-nc-o dată.

Te-aș săruta și te-aș păstra în brațe și-n sărut.

Short convo 0.3

- Cu inima mea nu prea ai ce face.

- Eh. Mă descurc și cu inimi.

Zi-le zilele

Câteodată parcă-mi ești prima zi a săptămânii,

Plină de datorii, plină de promisiuni

Și plină de ore interminabile de muncă.

Lunea nu-mi place decât atunci 

Când doar în patul tău mă trezesc

Și nu-mi stă gândul deloc la altceva.

Acum, lunea, muncesc din greu,

Să-ți uit ochii somnoroși.

Câteodată parcă-mi ești o zi de miercuri

De care nu-mi pasă,

Peste care trec ușor, 

Cu atenția-n mii de colțuri

Și gându-nchis în gânduri 

Care-nchise-n alte gânduri

Nu-mi mai ies la suprafață.

Miercurea trece ne simțită, nesimțita,

Cum trec și eu prin ea, fără să mă mai descalț,

În pași alergători.

Câteodată parcă-mi ești un sfârșit de săptămână

Întreg, plin de surprize și de voie bună.

Sfârșit de săptămână în care mă-ndrăgostesc,

În care uit trecutul trecut prin zilele fruntașe-n calendar.

Într-un sfârșit de săptămână îmi petrec inima toată,

Cu viața-n stradă, cu lumea-n Vamă.

Doar că-mi sare-n minte la sfârșit,

Când stăm cu ochi scufundați în apus,

Cu brațele împletite și buze-nvinețite,

E că mâine-i iar luni,

Iar viața mea se-nvârte așa, în cerc,

De-un timp, și-mi torn iar pe suflet cărbuni.

What I couldn't do

I could never get drunk enough to get you off my mind.

I could never tell her the truth.

I could never tell him to leave,

I could never tell her how much I appreciate her.

I could never kiss them goodbye.

I could never speak up about my feelings.

I could never tell my mom how much I love her.

I could never fight him and win.

I could never do something without putting feelings in it.

I could never bring them back.

Ce-am visat

La-nmormântare-n negru,

Plângeau, jeleau, strigau;

Nemișcati, cu ochii-n gol,

Jeleau mortul cărunt.

El sta lânga cutia de lemn,

Iși jelea mortul, își jelea tatăl;

Cu ochii-n gol și inima-n pustiu.

Am privit o clipă-n lături

Și-napoi la bunic,

Am văzut că-si mișcă umărul,

Am văzut că se trezește ca dintr-un somn.

Somnoros, cum era tot timpul,

Se-ndreaptă, privește în jur,

Întinde mâna și-ncepe să râdă.

Îl ia-n brațe, îl ține strâns și râde.

Porniți de bucuria mortului

Râd toți. Râd toți, de mă-nspăimântă.

Nimeni nu mă ia-n seamă, 

Nu pare că m-aud,

În timp ce mortul își ține fericit fiul în brațe.

Dezgolită

Mă dezbrac de carne, 

O arunc pe-o masă

De lemn necioplit;

O calc în picioare,

O calc de pe fața pământului,

O calc cu tălpile fierbinți

Încinse de vorbele,

Privirile, atingerile tale.

Îmi apuc apoi de coaste,

Smulg două bucăți ascuțite

Cu o putere ce nu mi-o explic.

Le-nbin la loc, legate-n vene,

Ș-asez pe ele carnea grea de păcate.

Le depozitez pe urmă-ntru-un spațiu-nchis,

Să n-aibă aer, să n-aibă gânduri.

Mă-ntorc pe tălpile osoase,

Dezgolită, și ochi scoși din orbite 

Să te privesc mai bine,

Să îți vorbesc fără să mă-npiedice buzele.

De pe bancheta din spate

Stai în spate cuminte,

Și-mi zgârii cu unghiile geamul.

Stai în spate confortabil

Și-mi zgârii cu privirile tapițeria.

Stai în spate fără să-mi vorbești

Și-mi zgârii cu atâtea nespuse radioul.

Stai în spate și doar mă privești

Iar eu îmi zgârii nesufletește volanul.

Orașul din mine

Îmi cade tencuiala de pe suflet.

Simt că mă dezgolesc în fața atâtora,

Că-i las să vadă ce am sub straturi

Sub ani de muncă.

Adevărul e că ascund în mine un oraș.

Cu tot cu primar, cu tot cu cetățeni, 

Cu tot cu oameni ai străzii.

Primarul mi-e mincinos,

Cetățenii-s bețivi notorii,

Oamenii străzii au cele mai luxoase case.

Câteodată mă urc pe cel mai înalt bloc de gânduri

Și privesc apusul, sau răsăritul lor;

Privesc orizontul, cu linia lui

Câteodată brunetă, câteodată roșcată.

De multe ori plouă-n orașul ăsta.

Niște nori urâcioși se aștern asupra lui

Și plouă, și udă cu lacrimi tot.

Îmi place să alerg prin ploaie.

Alerg prin bălți cand e furtună,

Așa-mi clătesc pașii de tine, 

De noi, de ce ar fi putut să fie.

Mai fulgeră din când în când atât de puternic

Încât îmi zgârie cerul

Și lasă să intre raze roșcate.

Închid ochii,

Îi deschid pe furiș

Să nu-mi afecteze privirea.

Mi-e frică să nu orbesc de atâtea

Priviri hoațe.

Seara mă retrag în apartamentul meu

În care mă-ntâmpină un aer solitar.

Și mă simt de parcă-s înghițit de viu.

Cu cât mi-am mai rămas din mine

Îmi scriu ce am de spus, pe pereți,

Ca să nu ți-o spun ție,

Să nu știu apoi că te-am speriat

Și mi-ai trecut de bariere.

Haină grea

Viața-i grea și nu se mai poartă.

Grea pe umeri, grea de ploaie.

Nu se mai poartă, și-i demodată.

Nu se mai poartă că-i roasă de molii,

Iar noi suntem moliile.

Nu facem nimic altceva decât să roadem.

Roadem tot, cu dinți ascuțiți, 

Roadem tot, trăgem, sfâșiem,

Rupem, răpim, deteriorăm.

Sentimente, vorbe, amintiri.

Viața-i prea grea pe umeri, apăsătoare,

Roasă de vreme și de noi, 

Aruncată pe-un spătar de scaun

Într-un colț de cameră,

Uitată.

Se duc dracu'

Uite, cade luna,

Cad stelele, 

Cad norii,

Cade stratul de ozon.

Se duc toate dracu-n ochii mei.

Se duc toate dracu' încet și sigur.

Se duc toate dracu' și-nchid ușa-n urma lor.

Cad toate-ntr-o gaură neagră-n mintea mea

Cad toate dracu-n mintea mea,

Se-neacă toate-n mine,

Se-amestecă până se naște-un Univers.

Univers în care-mi construiesc o viață,

Într-o casă nouă, din patru pereți netencuiți de păcate.

Lume-n mintea mea,

Lume-n ochii mei,

Lume proastă, căruia-i tremură orizontul

De frică și rușine, 

De teamă și nesiguranță.

De-o zi

Băi, m-așteaptă o zi afară

Și eu nu vreau să-mi ies din mine.

M-așteaptă însorită,

Și zâmbetul mi-e agățat în cuier.

M-așteaptă Bună Ziua afară 

Și nu vreau să-i spun numele meu.

M-așteaptă de peste o zi, o noapte și înc-o dimineață,

M-așteaptă, și eu parc-am uitat de mine.

Am uitat de mine-n pat,

Între așternuturi și raze de soare

Printre care-mi trec vârfurile degetelor

În timp ce tâmplele-mi stau împlântate-n pernă.

Aud ziua cum mă cheamă

Dar până și ochii mi-i feresc de lumina ei.

Trec razele ei peste mine

Și-mi trec doar vârful degetelor printre ele,

Doar cât să mă ardă, doar cât să simt că-i lumină.

Lumina afară, în mine-s nori și stele pierdute.

Short convo 0.2

- Deci, toate poeziile alea erau despre o singură persoană?

- Deci, toate poeziile alea erau despre tine.

Furtună pe mare

Văd în ochii tăi o mare.

O mare de greșeli,

O mare de vrute și nevrute,

O mare de noi.

Și mai văd marea cum plânge

Sărat,  câteodată cu bucăți de sare.

Și marea-i deasupra cerului.

Marea ta, din ochii tăi,

Cerul înnorat, din ochii mei.

Când plouă din mare 

Îmi plouă fix în mijlocul norilor,

Lovește cu sare-n nori, îi înfurie.

Ei se lovesc să-și facă curaj, își dau palme,

Ca mai apoi să-nceapă o furtună sărată.

Marea și cerul se rostogolesc într-o bătaie,

Până ceru-mi e deasupra mării tale.

Și-o umple de gânduri sărate.

O umple până la refuz, până ce marea se-neacă

De gânduri sărate și colțuroase.

Eu, tu, el, ea.

Multe perechi de ochi,

Multe brațe,

Multe buze,

Multe zâmbete,

Multe degete,

Mulți umeri,

Multe râsete,

Multe șoapte,

Multe dorințe.

Care ochi privesc în care ochi?

Care brațe îmbrățișează care trupuri?

Care buze gustă din a cui buze?

Care zâmbete îmi sunt adresate?

Care degete desenează conturul căror trupuri?

Care umeri sunt mușcati și zgâriați?

Care râsete sunt cauzate de stângăciile mele?

Care șoapte-ți plac mai mult?

Care dorințe sunt împlinite, și-n care nopți?

Închisă

Așa-mi arunci cuvintele în mine

Cum îmi înghesui sufletul în colțuri de spitale vechi,

Pe după gratii și grilaje.

Așa-mi înghesui inima-n încăperi netencuite,

Între patru pereți dreptunghiulari

De-un alb murdar, pătat cu sânge

Ce-a țâșnit din nebunie, din creieri arși

Și roși de zile fără tine.

Așa-mi înghesui inima în cămăși de forță roase de molii,

Unde se zbate, unde-mi bate

De la pulsat nebun la apropouri

Ca să te uite sau să te ignore.

Să nu-ți mai cadă în genunchi

Când stai afară după gratii

Și o privești așa, închisă

Într-un spital de nebuni bântuit

De gândul tău, de vocea ta, privirea ta.

Ș-așa se zbate de grilaje,

Tu stai, te uiți, cu lacătul în palme

Și cheia-n buzunar.

Gând ieftin

 Ochii care nu se văd... își fac ochelari.

12:56

De un lucru mi-e frică. Dacă o să te mai sărut o să dau în diabet.

Punct sensibil

Mă arde ceru-ntr-o parte,

Ușor, sub lobul urechii.

În partea dreaptă la baza lui

Găsești înc-o vânătaie intenționată,

Dintre dinți strânși, mușcată.

Se ascunde-ncet de văzul lumii,

Da-mi amintește c-ai poposit acolo

Cu dinții și limba, nu de foarte mult timp.

Înca arde. Îmi șoptește pițigăiat

Că-i e dor de buzele creatoare.

O să te port în cap

O să-mi culeg momentele astea,

O să le-ndes la iarnă într-o căciulă

Mare, roșie, cu ciucur,

Pe care s-o port permanent apoi.

Să-mi rămână-n minte

Zâmbetul, îmbrățișarea ori un sărut.

Odată cu vremea caldă

Să le mut în pălării,

Să nu te pierd deloc, în nici o clipă,

Să-mi stai în minte neîntrerupt.

Cum mă consum

Îmi vine câteodată să-mi fumez degetele

Ca pe-o ultimă speranță.

Să le-aprind cu degetele mâinii drepte.

Să-mi frec vârful oaselor, unul de altul

Până la epuizare, până iese fum.

Cu scântei din scârțâit și miros de oase arse

Să-mi aprind degetele stângi, stângace,

Pe rând unul câte unul.

Să trag din ele fum de piele arsă,

În plămâni, să se-ncurce între coaste,

Să-mi dau afară fumul printre dinți

În rafale de mine, doar așa să mă pierd.

Să-mi pierd partea din mine ce-mi dăunează,

Să renunț la bâlbâieli și stângăcii.

Cât trăiește iubirea?

- Tu ce vrei să te faci când o să fi mare?

- Fluture.

- Fluture?

- Da. Fluture de stomac.

- De ce?

- Vreau să aduc iubire. 

- Nu înțeleg.

- Nici eu n-aș înțelege. Știi care-i partea proastă?

- Care?

- Fluturii trăiesc o zi.

- Și iubirea?

- Și iubirea... .

Dor de casă

Câteodată, vara, îmi place să privesc cerul.

Stau întinsă-n iarbă, la țară, 

Închid ochii și zâmbesc.

E liniște, simt vântul pe obraji,

Trec vârfurile degetelor prin iarbă 

Și parcă-mi aud mama.

Mă strigă, mă cheamă la masă.

Deschid ochii și privesc cerul.

Albastru pur, albastru de acasă,

Trei pete albe și pufoase împrăștiate

În infinitul ăla albăstrui.

Las să-mi intre în căprui tot albastrul

Și mă-ndrept spre vocea mamei.

Câteodată, când sunt singură, îmi place să privesc cerul.

Stau întinsă pe banca înfiptă-n pavaj,

Închid ochii și zâmbesc.

Liniștea o sparge câte-un scârțâit de roți,

Câte-un râset de copil.

Îndes mâinile în buzunare

Când simt răcoarea orașului.

Vântul îmi zgârie obrajii.

În minte îmi răsare mama, vocea ei.

Închid ochii și privesc pe cerul pupilei mele 

Albastrul de acasă. 

Albastru amestecat în ochi căprui,

Albastru liniștitor.

I-am fost viciu

După ce mă fumează, mă trage-n piept.

Mă ține acolo de îi umplu întunericul,

De-i ating pereții interiorului,

De se îmbibă de mine.

Mă înghesui acolo până la refuz,

Un fum din mine lâng-un alt fum din mine,

Mă-nghesui eu pe mine.

Mă-nec în tine, tocmai de mine.

Și-mi ajunge. 

Îmi îndrept părțile, ușor, spre ieșire.

Îți alunec pe limbă și-ți gâdil cerul gurii,

Bat cu vârful degetelor în buze

Să se deschidă, să se facă lumină,

Să ies afară, să mă pierd.

Un fir de lumină se strecoară-n întuneric,

Un fir din mine iese afară, inundă aerul curat.

Mă pierd în libertate.