Murmor
Îmi gem în suflet din când în când
Gânduri grele, gânduri zdrențuite
De păcate și-amintiri, de rușine și de frici.
Îmi gem de durere, îmi gem de singurătatea-n care
sunt,
Îmi gem închise-n loc pustiu și mă rod pe
dinăuntru, ca de viu.
Le-nchid într-un seif de plumb
Ce mă trage-n jos sub straturi de coșmaruri.
Mă îneacă gândurile de dor și durere,
M-apasă pe creștet și mi-l zdrobesc,
Îmi trag de tâmple-n toate colțurile până-mi
plesnesc.
Le îngrop în mine atât de adânc,
Le leg de mâini și de picioare, le tai limbile, le
scot ochii, le smulg dinții
Doar să nu-mi mai spargă interioarele, să nu-mi
mai fărâme mușchi și oase.
Le țin strâns între dinți când încearcă să se
strecoare-n auzul lumii,
Și-am căzut de-acord să le-ascult murmurul în
fiecare noapte, doar timp de-o eternitate.
