Murmor 

Îmi gem în suflet din când în când

Gânduri grele, gânduri zdrențuite

De păcate și-amintiri, de rușine și de frici.

Îmi gem de durere, îmi gem de singurătatea-n care sunt,

Îmi gem închise-n loc pustiu și mă rod pe dinăuntru, ca de viu.

Le-nchid într-un seif de plumb

Ce mă trage-n jos sub straturi de coșmaruri.

Mă îneacă gândurile de dor și durere,

M-apasă pe creștet și mi-l zdrobesc,

Îmi trag de tâmple-n toate colțurile până-mi plesnesc.

Le îngrop în mine atât de adânc,

Le leg de mâini și de picioare, le tai limbile, le scot ochii, le smulg dinții

Doar să nu-mi mai spargă interioarele, să nu-mi mai fărâme mușchi și oase.

Le țin strâns între dinți când încearcă să se strecoare-n auzul lumii,

Și-am căzut de-acord să le-ascult murmurul în fiecare noapte, doar timp de-o eternitate.