Iarna mea

Ies afară cu pași repezi și goi,

Ies afară să mă ningă. Să mă ningă de tine.

Închid ochii și simt greutatea fulgilor pe umeri.

Fulgi-s plini de amintiri.

Și-mi simt amintirile în firele de păr, pe frunte și pe vârful nasului,

Le simt pe lobul urechii drepte, pe colțul buzelor, și zâmbesc.

Întind mâna să le simt și-n palmă, să le strâng în pumni.

Dar amintirile se topesc și se preling printre degete.

Amintirile picură acum pământul. 

Zăpada se îmbibă de roșcat.

Se face frig, încep să tremur.

Unde-mi ești să-mi închei cămașa?

În minte-mi închei stângaci doar nasturele de sus,

Iar eu îți închei și mai stângaci fermoarul gecii.

În minte mă săruți grăbindu-te să pleci,

Cum tot în minte trag de timp doar ca să te am în față.

De mult timp n-am mai avut așa o iarnă. De mult n-am avut o iarnă ca tine.

Vrei să-mi fii și primăvară?