Sub lună

Când luna-i plină și roșcată parcă nu mai sunt eu.

Mă trezesc cu picioarele goale-n zăpadă,

În juru-mi ceață, înăuntru-mi ceață.

Se-aude un ecou, și-l ascult cu atenție,

Dar tot nu-mi amintesc să te fi strigat.

Dau să-ți strig iar numele, nu mi-l amintesc,

Strig, dar nu știu pe cine, pe care "tu".

Ascult iar ecoul, nu-l aud clar.

Privesc luna care plânge cu fulgi albi

Ce-mi cad la picioarele-nghețate.

Nu le mai simt, cad în genunchi și plâng.

Și-aud din diferite părți că te vreau,

Simt că te vreau, dar nu știu care ești.

Totuși tu îmi lipsești, aici, 

Sub lună, sub cer, sub stele și sub nori,

Pe zăpada asta și în locul ăsta necunoscut, de vis.

De dor îmi plâng cu fața-n mâini,

De dor lacrimile ard zăpada,

De dor, mă rog să-ți fie bine.

Acum s-a făcut liniște.

Nici suspine, nici plânset, nici ecou, nici lună.