Zi-le zilele

Câteodată parcă-mi ești prima zi a săptămânii,

Plină de datorii, plină de promisiuni

Și plină de ore interminabile de muncă.

Lunea nu-mi place decât atunci 

Când doar în patul tău mă trezesc

Și nu-mi stă gândul deloc la altceva.

Acum, lunea, muncesc din greu,

Să-ți uit ochii somnoroși.

Câteodată parcă-mi ești o zi de miercuri

De care nu-mi pasă,

Peste care trec ușor, 

Cu atenția-n mii de colțuri

Și gându-nchis în gânduri 

Care-nchise-n alte gânduri

Nu-mi mai ies la suprafață.

Miercurea trece ne simțită, nesimțita,

Cum trec și eu prin ea, fără să mă mai descalț,

În pași alergători.

Câteodată parcă-mi ești un sfârșit de săptămână

Întreg, plin de surprize și de voie bună.

Sfârșit de săptămână în care mă-ndrăgostesc,

În care uit trecutul trecut prin zilele fruntașe-n calendar.

Într-un sfârșit de săptămână îmi petrec inima toată,

Cu viața-n stradă, cu lumea-n Vamă.

Doar că-mi sare-n minte la sfârșit,

Când stăm cu ochi scufundați în apus,

Cu brațele împletite și buze-nvinețite,

E că mâine-i iar luni,

Iar viața mea se-nvârte așa, în cerc,

De-un timp, și-mi torn iar pe suflet cărbuni.