Leapșa

Ne-alergăm așa de ceva vreme,

În cerc, neuniform, un infinit

De timp din noi, un infinit de timp păstrat.

Timp păstrat în cutii toracice, ciuruite, neîmblânzite.

Și dacă ne pierdem în cautarea asta

Jucând leapșa cu sentimentele,

Ce-ai zice de ne-am întâlni între timp între timpuri?

Între timpul meu și timpul tău.

Mai de neînțeles, mai dur sau mai jucăuș, al tău,

Mai rănit, stropit cu ură și mărunțit, al meu.

Mărunțit pentru al petrece cu diferiți,

Dar nebăgat în seamă și sfâșiat de dinți.

Ia zi-mi, de ne-alergăm așa, de cumva mă-mpiedic,

M-ajungi din urmă? Sau te oprești să-ți tragi sufletul?

Iar de-l tragi, poate-l tragi și pe al meu.

Dintr-o-nghițitură să-l iei cu tot cu gânduri, remușcări,

Răni, cicatrici, amintiri, și tot timpul din el,

Să fiu cumva cu tine, în tine, să mă ai, și să... te am?