Scrisoare mințită

Draga mea care nu-mi ești dragă,

Mi-ai fost dragă până ieri, azi nu-mi mai ești.

De ce, n-aș ști să-ți spun, n-aș vrea să-ți spun, n-ar trebui să-ți spun.

S-aștept s-apară iar doi ochi noi, mă tot întreb, 

Sau îmi las ochii-n pământ și-i mai ridic doar spre stele și spre nori. 

Și las să plouă sau să ningă, de parcă mi-ar mai păsa. 

Să fie frig, să fie cald, că mi-ar fi tot una.

Dac-o să mai dorm în patul tău sau nu, ce ar mai conta,

Dacă mă mai vrei, sau ba, nu că m-ar interesa.

Păcat de ce am simțit, că n-am murit, c-am amuțit.

Păcat de nopți pierdute cu tine, de nevrute,

Păcat de versuri scrise în cărți, pe șervețele,

Ori de sărutări matinale lăsate pe bilețele.

Draga mea care nu-mi ești dragă,

Dacă ți-aș spune acum că te-am mințit,

Ce-am spus mai sus nu-i nici un adevăr,

Lejer se poate pierde-n infinit,

Că nu-mi ești dragă? Ba-mi ești dragă-ntradevăr.