La plimbare-n pași

 Astă seară am ieșit la o plimbare-n parc, în frig, cu mâinile-n buzunare, ce înghesuiau acolo gândurile murdare.

 Pas. 

 Am călcat pământul înghețat, am apăsat, și n-am privit înapoi.

 Pas. 

 Am trecut pe sub crengi de copac, am privit în sus, am zâmbit și am continuat.

 Pas. 

 Mi-am scos mâinile să respire și-am uitat de ele pân-au înghețat și nu le-am mai simțit.

 Pas. 

 În căști se-auzea ceva, pe timpi de pași, pe beat de inimi, de clipit.

 Pas. 

 Am clipit și te-am zărit peste ramele ochelarilor.

 Pas. 

 Am coborât privirea și te-am zărit alergând înaintea-mi.

 Pas. 

 N-am alergat, și te-ai oprit.

 Pas. 

 Nu m-am oprit, și ai plecat.

 Pas. 

 Am închis ochii și am continuat așa, în linie dreaptă, cu tine ghid de gânduri.

 Pas. 

 Sunetul din căști îmi gâdila timpanul și îmi unduia șoldurile.

 Pas. 

 Gustul tău de dor îmi gâdila buzele crăpate de vreme.

 Pas. 

 Vântul mă trăgea înainte, să-l urmez. Pășeam fără să știu de el.

 Pas. 

 Pe aleea principală nu mai era nimeni, făceam pași la singular.

 Pas. 

 M-am pierdut pe alee, în parc, în mine și-n tine.

 Pas.

 Nu știu când am ajuns la capăt de drum, dar am continuat așa:

 Pas.

 Pas.

 Pas.